Ochiul ce te ninge

Se lasă frigul pe sprânceana nopţii,
Strada atârnă de un felinar,
La ceasul ăsta, de-ar vorbi pereţii,
Ar trece basmul lumii-n calendar.

Pe la ferestre, chipuri teatrale,
Par nişte umbre care te conjur,
Jucându-şi rolul vieţii... Fiecare
Privind banalul, intim abajur.

Un zâmbet trist. Plânsul neprimenit.
O-mbrăţişare, act de pietate,
Sărutul de final, neavenit
Într-un moment infim de caritate.

Cerul dezbracă ţolul sclipitor...
Am paşii repezi. Se aud în beznă.
Mi-e sufletul şi print, şi cerşetor
Cu lancea orei scrijelesc pe gleznă.

Văd banca ponosită de un jind,
"Protagonista" multor revederi,
M-aşez şi fredonez un alt colind
Ce-a venit azi şi pleacă nicăieri...

De frige, drama frigului nu arde,
Aprinde inimile-n noi. Perfect!
Te voi iubi mereu sub zero grade,
La modul cel mai sincer şi concret.

Iar chipul, incurabil visător,
C-un ochi râzând, cu celălalt te ninge.
La poarta vremii – prinţ şi cerşetor
Mi se arată iarna: plânge, plânge...

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!