Linia destin

De-ar fi ca furtuni să-ndrăznească
Iubirea din noi să scufunde,
Uita-voi de forma-mi lumească,
Putere-mi voi trage din unde,
Taifun răsărit de niciunde
Voi fi, cu putere zeiască.

Cu tine alături, sunt stâncă
Ce-aruncă talazuri spre ceruri,
Sunt forţa din bezna adâncă
Ascunsă-n eterne eteruri,
Sunt foc ce se-ascunde prin geruri,
Iar tunetul vocii mi-e râncă.

Tu-mi eşti şi zeiţă, şi muză,
Lumina din suflet, o rază
Aleasă a-mi fi călăuză,
Iar inima mea o veghează,
Căci e un destin ce-mi aşează
O linie-n palmă ca scuză.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!