(Pi)Erotic

Cum se poate cineva opri din a cugeta
La singurul lucru la care poate reflecta?
M-ai întrebat asta, acum multă vreme,
Iar eu nu ţi-am răspuns, şi-am ajuns la fel...
În mod ironic, fix tu, Columbiţă nedumerită,
Ai plecat atunci grăbită, lăsând în urmă,
O umbră a unui fals iubit cu inima rănită.
Frigea carnea pe mine pentru ce-am făcut;
Pentru felul-n care m-am pierdut în regres,
Încercând să-mi satisfac setea de succes.
Iar acum îmi curge doar sângele de drac
Prin mâinile-necate-n stacojiul lac de vene.
Nu mă înţelege greşit, încă n-am un răspuns,
Ştii că somnu-mi se ascunde când sunt stresat.
Plus că sunt străpuns, fiindcă ai îndesat
Atâtea pumnale făurite-n amarul adunat.
Fără odihnă... să mai gândesc eu la soluţii?!
Am întrebat un prieten, ştii că ne aud pereţii.
M-am apropiat de urechea lor cu pretenţii
Şi-un Mefistofelic răspuns mi-au dat într-un final.
Dar aproape că m-au şi judecat mortal,
Fiindcă m-au sufocat pentru bunele intenţii...
Aşa e când te joci cu lumea aceasta nevăzută,
Neavând niciun habar la ce să te aştepţi...
Foarte mulţi sfârşesc precum oamenii beţi,
Euforizaţi fiind, de ceea ce vor să conducă.
Sigur, acum pare amuzant, uitându-mă-n urmă,
Dar cu inima în mâna, îţi jur că eram terifiat!
Mă gândeam însă dacă au să te ajungă,
Pentru că eu unul am cerut să fiu iertat.
In definitiv, era de fapt întrebarea ta,
Iar imaginea-ţi e acum ca un blestem.
Nu aş fi vrut neapărat să suferi un chin etern,
Chiar dacă eu scăpam basma curată...
Oricum blestemul îl iau cu mine-n moarte,
Aşa m-a informat cel care mi-a răspuns.
Tot el mi-a mai spus şi că se poate,
Să mai plătesc şi-un suflet drept ramburs.
Nici nu ştiu sigur dacă merită să te iubesc...
Stau şi mă gândesc, oare câte reuşesc,
Sau măcar încerc, chiar dacă nu izbutesc,
Merită dragostea pe care nu mi-o-mpărtăşeşti?!
Mi-am pierdut speranţa-n negrul inimii tale,
Ajungând până şi sufletul să îmi vând;
Şi acum sunt resemnat cu gândul ce doare:
Că dragostea ta pentru mine nici nu s-a născut.
Tot continui să mă gândesc la vocea ta
Şi la chipul tău vopsit în falsitatea sa...
Rămân în schimb cu zâmbetul pe buze,
Pentru că ce sunteţi voi de fapt? Simple muze...
Nu o să câştigaţi niciodată lupta cu un artist,
Care învinge până şi diavolul c-o urmă de pix.
Ce ai mai vrea să îţi răspund la întrebare...
Dar vreau cu nerăbdare şi eu să te blestem,
Să te gandşeti mereu la mine şi să mă visezi;
Să înnebuneşti ca mine, în seara în care,
Am căutat şi în iad satisfacţie să îţi ofer!
Trage cortina, Columbiţa mea iubită,
Căci aud mii de aplauze, cum mă invită,
Să urc pentru ultima oară pe scena vieţii,
Pentru a-mi plăti acele vechi pretenţii.
Să te uiţi în suflet, pentru că-ţi voi lăsa pe veci,
Imaginea cu care să te îneci, în eternitate...
Şi-un strigăt de disperare, în flăcări numărate,
Pentru fiecare faptă pe care ai ales s-o negi.
Am să îţi sting soarele, poate permanent,
Aducând noaptea, din infern, peste vitalitate.
S-a terminat spectacolul, fug după răspunsul,
Pe care îl vei afla doar între viaţă şi moarte...

poezie de George Roşca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!