Preambul la despărţire

De la un timp mor amintirile în noi
Sau poate, noi murim în amintiri,
Egalizând dimensiuni de ceaţă şi noroi
Peste descompuse oglindiri.

Tăcerile îmbătrânesc în ochii tăi
De anotimp orfan şi fără nume,
Stau risipite insomniile-n odăi
La veghea despărţirii noastre, cea de mâine.

Ne evităm ca doi bolnavi în tratament
Privindu-ne pe furiş, refractiv,
Scotocind prin circumstanţe după argument
Cu teamă de acel verdict definitiv.

Până şi gândurile ţi se sting în plâns
Împărţindu-te între aici, şi-o uşă grea,
Prin multe întrebări făr-de răspuns
Mă tem că s-ar putea să nu mai fii a mea.

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!