Acasă

mă scol dimineaţa târziu
intru în gura metroului
tremurând pentru noua zi
din viata mea
şeful mă înjură din toţi rărunchii
şi continuă aşa să mă înjure
printre dinţi

la cinci fix
îmi strâng gândurile grămadă
şi mă pierd pe o stradă pietruită din Bucureştiul vechi

aici
visele mele se duc la stele şi se întorc sfâşiate
printre proxeneţi,
borfaşi şi zei

destinul rătăceşte aiurea
dar e atata tristeţe
în rătăcirea asta
încât alerg până în dreptul casei mele

în sfârşit
ea deschide uşa
dar nu-mi zâmbeşte deloc
când imi deschide

acasă nimic nu e profund
doar un sentiment
de pierdere,
un imens puroi care explodează din când în când
şi murdăreşte totul

a doua zi dimineata,
fumez o ţigară
încui uşa pe dinafară
şi intru profund
în inima Bucureştiului.

poezie de Nicolae Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!