Speranţa oferită

Inima zgomotos bate,
gândurile odihnă cer,
vorbele – au tăcut demult.
Ochii refuză realitatea obositoare
strânsă-n ghemul zilei ce-abia a trecut.
Iertarea şi uitarea sunt chemate
a ridica zidul înalt,
genele se unesc strângând şi ascunzând
lacrimi cristaline căutătoare de libertate.
Pleoapele precum fluturii aripile-şi strâng,
cuminţi aşteptând zâmbetul zorilor
când,
harfele copacilor se vor auzi cântând.
Îngerul dimineţii va veni zâmbitor,
cu speranţa pusă pe-o tavă de-argint,
oferită drept – ceaşcă de cafea.

poezie de Vavila Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!