Într-un fel bunicul meu era dumnezeu

era aşa de înţelept
şi avea atâta răbdare cu droaia de nepoţi
încât l-am bănuit de pe atunci
că este însăşi iertarea din biblie
ştia aşa de bine geometria
încât nu avea nevoie decât de o sfoară
ca să construiască case şi fânare
poate şi cine ştie ce universuri
împărţea lungimile şi lăţimile
trasa diametrele şi găsea înălţimile
fără teoreme şi reciproce
iar cercurile lui nu cunoşteau imperfecţiunea
erau datoare doar punctului
de unde sfoara sa
mi-a desenat pentru prima dată
infinitul
ca pe o joacă de-a perfectul

ochii tăi îmi aduc aminte de tăcerile lui
rupte doar de râsul nostru de împieliţaţi
aşa că nu te întreba de ce te iubesc
ca pe sfoara făcătoare de minuni
din mâinile sale muncite
aproape demiurgice

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!