Winter
iarnă înzăpezită.
când fulgii mor curg
lacrimile noastre.
*
morfină transformată în liniște
când orașul doarme.
*
visele noastre în fractali
ajung la noi atât de aproape
încât avem impresia ca nu e niciun
drum.
*
suntem îmbrăcați în pietre albe
care să ne oprească frica
& să ne separe de realitate.
*
suntem coșurile ei de fum &
suntem străzile ei de fum.
*
ne ascundem în mașini și străbatem km
pănă la punctul final *.
sfârșitul drumului și al visului.
*
crezi că dumnezeu te iubește până la capăt,
dar nu.
*
noi, oamenii de fum nu avem niciodată liniște
nici măcar iarna
când totul se destramă și totul îngheață
la loc.
*
niște stele pulsând / inimile noastre
desfăcându-se în mii de bucăți.
*
niște fulgi
care
cad
și cad
atingând pământul moale și cald.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre sfârșit
- poezii despre iarnă
- poezii despre zăpadă
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre realitate
- poezii despre oraș
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.