La o răsuflare distanţă

de pleci să-mi laşi măcar o amintire
s-o ţes pe pleoapă ca să mi-te-închipui

dar de plecat nimeni nu pleacă aşa de-odată
mai întâi se desface la toate amintirile şi răsuflă în tihnă

apoi, noapte de noapte, pluteşte ca un abur, traversând
marea suspinelor, deşertul de cenuşă, mlaştina regretelor şi munţii de ură

după care, curăţat de cele pământeşti, se ridică la ceruri
ca să-şi plouă binecuvântările

aşa şi eu, voi trece toate vămile
şi-oi rătăci să uit c-am fost... ca voi

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!