Ce te doare?

Ce te doare şi nu-mi spui
România nimănui?
Cum te fură hoţi şi hoţi
şi te vând bucăţi, bucăţi.

Cum îţi taie din păduri,
goală de rămâi, înduri
şi de ce eşti mohorâtă
şi eşti tristă şi pierdută?

Cum copiii tăi te lasă?
Şi-şi găsesc o altă casă...
Ce te doare şi nu-mi spui?
Românie a oricui.

De ce lacrimi verşi în ploi
limpezite în noroi,
prea puţini brazii pe culmi,
prea puţin români şi ulmi.

Prea puţine flori pe câmp
te mai colorează blând
şi de ce din zi în zi,
mai puţine poezi...

Te cântau în vers de dor,
fii tăi doar un popor,
erau toţi doar unul şi unul,
patriot era românul.

Ce te doare şi nu-mi spui,
România nimănui,
de ce munţii tăi se crapă,
sub ciocane care sapă?

Doar speranţe limitate
ţi se scurg azi înspre moarte
şi privesc copiii tăi
cu ochi reci şi gânduri hăi.

Sorbi otravă şi otravă,
mult noroi şi multă pleavă,
nu credeai c-o să ajungi
părăsită şi te frângi.

Fără un senin pe cer,
nu ai umbră şi mister,
ce te doare şi nu-mi spui,
de ce plângi şi ţi-e pustiu?

De ce apele ţi-s tulburi,
de ce uiţi să te mai guduri,
de ce frunzele ţi-s reci,
căzând moarte pe poteci?

De ce eşti aşa de blândă
fără să blestemi de ciudă,
de ce vânturi te usucă,
şi de boală eşti pe ducă?

De ce îţi doreşti să mori?
Dacie în primi zori,
am uitat să te slăvim
şi de noi nu ne-amintim.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!