Vino, tată!
Mă chinui din greu la poartă,
Dor și lacrimi m-au cuprins,
Te aștept, dragul meu tată,
Zăvorul nu s-a deschis.
Praf s-a așternut în vreme
Pe cărări reci și pustii,
Curtea neatinsă geme,
Te așteaptă ca să vii.
Vino, tată, pentr-o clipă,
Toate-s vraiște-n obor,
Să le așezăm în pripă
Pe toate la locul lor.
Pe Cavancea, calul nostru,
L-am văzut plângând acum,
Vino și să-i pui căpăstru,
Să plecăm din nou la drum.
Doar speranța mai rămâne,
Toate s-au pierdut în vânt,
M-am apropiat de tine
Cu o floare la mormânt.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Matei. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.