Clopotul Unirii

bate un clopot, bate la Alba
din vremuri aduce românii
de pe munte, din şesuri cărunte, din văile multe
de la marea cea mare răsună chemarea
au fost atunci o mână de români
ce-au făurit în bună zi unirea
au rupt tăcerea şi jugul din străini
şi au ales unirea
pe stemă au pus doruri şi dureri
iar pe Câmpia Libertăţii au adunat stele din cer
aici, de atunci, se vorbeşte româneşte
curg astăzi amintiri
de la Dunăre la Prut
de la Tisa până la mare
de jertfa unui popor de bravi români
ce au visat odată România Mare
au dăruit acestei lumii o floare între spini
şi au numit-o simplu, România
pământul sfânt în care ne plângeau copaci a jale multă
copii, părinţi ucişi de hoardele străine
şi au venit români de pe meleagurile toate
să înfăptuiască tainic ideal
''să ne unim cu Ţara''
ei au ales lumina, iubirea, libertatea
e clipa azi, române
o flacără arde în tine şi în neamul românesc
a fost atunci unire în spirit, în suflet şi în gând
hai azi la horă, mamă, tată
joacă-joacă iarăşi, soră, frate
''să dăm din nou mână cu mână''
să aruncăm pleava străină
să închinăm azi un pahar, să ne unim ca fraţii
suntem o naţie străveche, avem o viaţă şi un viitor
iubirea, cinstea, adevărul, ne este astăzi scutul
şi vom cânta în lume
jucând hora unirii peste veacuri, noi, neam biruitor
bate un clopot, aici mereu bate
un clopot bate în cetate, în veci va mai bate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!