Să-nlocuim tabloul ninsorilor din noi

E iarnă-acum, iubite, în parcu-n care-aştept,
Să nu mai ningă-a tine şi-a dor de-mbrăţişare.
Dar ninge fantomatic pe umărul meu drept
Şi-n stângul geme iarna-ntr-un semn de întrebare.

Se tânguie copacii sub albele poveri
Cu braţele întinse spre ceruri încărcate
De lacrime de îngeri cu zborul în tăceri
Şi peste mine aripi de răni îndurerate,

Cad troienindu-mi paşii pe-aleile pustii,
Pe unde amintirea se zbenguie în voie.
E linişte, iubite, şi ştiu că n-ai să vii,
Deşi în iarna asta, de tine, am nevoie.

E-o masă a tăcerii, pe undeva pe-aici,
Pe care o statuie îşi poartă-n ger pedeapsa.
De ai veni, sentinţa să poţi să i-o ridici,
Te-aş lămuri să facem, în doi, tabula rasa.

Să-nlocuim tabloul ninsorilor din noi,
Ştergând un anotimp ce ninge-n calendare,
Să anulăm Crăciunul! Dar cât vom fi de goi,
Fără colinda nopţii din noaptea de născare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!