Five o'clock

Mă pregătesc, intens, de-o zi întreagă,
Iar florile-mi zâmbesc din vaza lor,
Oglinda mă priveşte-aprobator,
Căci am un chip ce poate s-o atragă.

Mi-a aranjat această întâlnire
Mătuşa dinspre partea unui văr,
Şi-am acceptat pe loc, fără crâcnire,
Căci mi-a plăcut de ea, într-adevăr.

Mi-au dat şi poza ei, şi e frumoasă,
Zâmbeşte şi-are dinţii toţi şi albi
Ca trandafirii ăştia, de pe masă,
Ce m-au costat cam mult, căci sunt roz-albi.

Eu cred că-i timpul, gata, plec de-ndată,
O iau pe jos – cu-n taxi e prea scump-
Şi merg încet, pantofii să nu-i rump
Că nu-s ai mei, şi aş fi bun de plată.

E-aproape cinci, ar trebui s-apară,
Că peste două ore e un meci
Şi n-am de gând, pe-aici, să fac poteci,
Dar nici s-o dau, ca altădată-n bară.

Băi, frate, este cinci şi trei minute,
Eu le-nţeleg pe ele, da'-i târziu,
Iar cerul e puţin cam cenuşiu
Eu cât să mai aştept, pe nebăute?

Poftim,... şi zece, am plecat acasă!
Eu dau iubirii tot, iar ea deloc?
A-ntârziat? – să fie sănătoasă!
Ce-i asta: cina de la five o'clock?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!