Cad efemere
cad efemere din singurătăți de riduri
tristețea se trage mută în exprimare.
printre degete pe vârfuri trec viduri
lăsând urme de năluciri subțiri fugare.
viața e o probă de goală absență...
provoacă accelerări de gânduri uriașe
prin spărturi de spații utilă evidență,
cu răsuflări risipă spre ecouri lașe.
în grija pământului de sub talpă ești
apoi lut peste alt lut fără umeri lungit.
doar în vesta iubirii retras te amăgești
prin adn-ul spirală, cu gândul încâlcit.
alteori ți se pare clipa mai înaltă
și cu ochiul unealtă sfere scobești
lăsând o umbră de îndoială presată,
pe spectre opuse între care gonești.
mersul la sfârșit de lume ne învață
cum pas să altoim din negrăita humă;
cu cer dus în spate într-o veche raniță,
noi căutători-n golurile ce se curmă.
cu privirea-n urmă la piciorele unei livezi
dispăruți în alb, aninați de esențe,
în noul context ivit doar speranță te vezi,
cu inelul urechii ce scârțâie de carențe.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Savin. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.