Durerea unei mame

Dacă cerul s-ar deschide
Şi-am cădea pe rând în el
Ca într-un ocean de sânge
O durere-ar fi altfel.

E durerea unei mame
Care sufletul şi-a tras
De la cântecul de leagăn
Până-n oftatul de azi.

Ea a pus copilăria
Fiului pe-naltul zbor
Unde lebăda luminii
Mai apune uneori.

Gândurile-i cuprind carnea
Între gheare de-ntrebare
Unde lacrimi cad pe rând
Şi alunecă spre mare.

A trădat-o timpul aprig,
Fiul ei nu-i calcă pragul,
Nici săracul, nici bogatul,
Stă-n genunchi, sprijină steagul.

Casa-i arde în tăcerea
Sângerării de cocori
Şlefuită de scânteia
Ce se stinge deseori.

E o hulă de-ntrebare
Şi o hulă de răspuns –
Trupul ei de sfânt în lume
Va cădea curând răpus.

Cum se face? Cum se face?
Că din sângele ei pur
A ajuns o pată neagră:
Fiul ei fără cusur.

Îl aşteaptă de mult timp
Pe covorul din ogradă –
Iarba crudă, verde crud,
Unde a crescut odată.

Mâinile îi sunt albastre
De atâta îndurare –
Noaptea nu mai are stele,
Ziua nu mai are soare.

- Dragul mamei, ce ecou
Ţi-a întunecat viaţa,
Ai uitat sau nu auzi
Că pe mine cade ceaţa?

Duhul meu vreau să se-audă,
Să-l auzi când clipa trece,
Cerul, pământul se crapă,
Eu sunt starea lor cea rece.

Două pietre mă detestă:
Tu şi piatra funerară,
Sângele-mi scrie cuvinte
Între rânduri ce-o să doară.

Am sperat să-mi fii copilul
Brav, decent la bătrâneţe,
Însă tu-ai uitat să vii
Cât trăiesc să-mi dai bineţe.

Lumea-şi are împlinirea
Prin familia lărgită –
Anotimpuri ce mă-junghie
Stau gunoi pe-a mea orbită.

Unde eşti prunc al tăcerii?
Am orbit de aşteptare –
Lacrimile nu cunosc
Hăţişul de-nduplecare.

Chem cu sângele-mi amar
Cerul ca să se deschidă,
Sufletul să-mi cadă-n el,
Trupu-n ţarna aburindă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!