Primavara moarta
Tacere mocneste sub aripi de veac,
Sub stinse cuvinte, pe buze desarte,
Scrisori ravasite de-un dor fara leac
Si-o frica de lungi asteptari si de moarte.
Copacul ce plange la marginea lumii,
Crestat are-n talpi suspinul dintai
Si-i leagana plansul in brate nebunii,
Si-i picura stele pe vechi capatai.
O aripa franta sub pasii de lemn
Isi striga din urma pierdut zburator,
Iar urme carunte, supuse la-ndemn
Ar vrea sa se-ntoarca din caile lor.
Dar zarea-i tot muta si tot neatinsa,
Si nu mai e timp de-o alta minune,
Sub pleoapa albastra, de ganduri aprinsa
Chemari tot mai albe incep sa rasune.
Poveste pe-un colt de pamant mazgalita,
A vis mirosind, si-a toamna, si-a viata
Coboara in palme supusa, soptita,
Se-aduna-n lumina de umbre si-ngheata.
poezie de Maria Marinela Circiumaru
Adăugat de Carolina Balan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre lumină
- poezii despre aripi
- poezii despre visare
- poezii despre toamnă
- poezii despre stele
- poezii despre scrisori
- poezii despre nebunie
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.