Sub cerul toamnei
Când ai pășit spre mine, doamnă,
Sfioasă, atingând pământul,
La mine-n viață era toamnă
Și frunze-mpodobeau pământul.
Sub cerul gri și plumburiu
Ce m-apăsa-n tristețea sa,
De unde-ai apărut? Nu știu,
Dar ești o rază-n viața mea.
Când te vedeam venind senină
Plutind prin viața-mi pustiită,
Mă fascinai și-a ta lumină
Parcă-mi fusese hărăzită.
Habar n-aveai că te priveam
Și te doream ca însetatul,
Cu ochii-mi trupul ți-l sorbeam
Căci mă-nhăitasem cu păcatul.
Da, cu păcatul! Te doream!
Căci numai asta-mi-era-n gând!
Priveam la trup și îl râvneam,
Nu eram om, ci lup flămând!
Iar din Adam eu deveneam
Și eu, o Eva păcătoasă,
Mi-erai ispita cea din ram,
Nu doamna blândă și sfioasă.
Întins-am mâna să te rup,
(Căzusem repede-n păcat)
Și pentru că-mi doream un trup,
De-odată s-a întunecat.
S-a-ntunecat! Gonit-am feea,
Și m-a-ncercat așa o vină!
Văzusem trupul, nu femeia,
Ființa caldă din lumină!
poezie de Florentina Mitrică (15 octombrie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre întuneric
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tristețe
- poezii despre mâini
- poezii despre lupi
- poezii despre lumină
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.