Capcana
Prin labirintul gândurilor tale
M-ai rătăcit
Apoi, în zadar mă ningi cu petale
Căci m-ai rănit
O pânză de păianjen ți-e iubirea
Capcana mea
Tu mi-ești și fericirea și-nrobirea
Și nor și stea
Cu ochi vicleni și vorbe măsluite
Îmi țeși un basm
Și îmi aduci, cu rugi pecetluite,
Entuziasm
Dau să mă smulg din magice chemări
Dar mă înmoi,
Cu chingi elastice de-mbrățișări
M-aduci-napoi
Să pui pe inima mea monopol
Ai reușit,
Sunt hamsterul ce se-nvârtește-n gol
Dar fericit!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre fericire, poezii despre păianjeni, poezii despre iubire, poezii despre inimă, poezii despre gânduri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.