Din întuneric şi vremuri câinoase

Din întunericul Pământului se ridică azi, Viaţa,
Rădăcinile florilor se împletesc cu putere,
Se-mpart în şuviţe şi-n uscăciunea osemintelor
Ce dau putere de încolţire tuturor seminţelor, plantate.
Din beciurile Pământului se ridică frunţi de lumină
În care se-alintă şi plesnesc boboci de trandafiri
Omuleţi parfumaţi ce-au băut din cupele Împăratului
Ce-a vărsat peste ei toate ploile şi râurile divine.
Din vremuri câinoase se ridică azi lumea cu tine
Cu tine, cerşetorule de bucurii şi minuni Dumnezeieşti,
Pentru care nu face aproape nimic să se arate
Pe setea genunchilor tăi de drumuri, şi nu de-nchinări.
Din vremuri amare se ridică azi lumea şi crânguri
Obosite de suspine şi bocete lungi de oameni străini
Străini de fericirea Celui ce coboară azi pe Pământ
Să miluiască toată suflarea celor întristaţi şi necăjiţi.
O înviere permanentă doreşte să pună în luturi
O dragoste de Hristos şi de recunoştinţă spre El
Spre carnea înflorită în pietrele şi spinii defăimătorilor
De cuvântul şi crucea Tatălui pe care Fiul a fost răstignit.
Din întunericul Pământului a fost înviat Hristosul
Aşa cum şi noi înviem din moarte pe moarte călcând
Cu smerenie şi laudă putem obţine zi de zi pacea
Pacea pocăinţei în care Duhul cel Sfânt, se face simţit.
Din El şi cu El păsările prin grai şi iubire în ceruri
Oamenii prind putere de-a sfărâma pietre şi boli
Sparg munţi de dureri şi ziduri înălţate de Mamona
Ce se crede biruitor în casa şi turma mieilor cu har.
Din setea Pământului se ridică tainic lumina
Luminând ochii căprioarelor şi-a şerpilor ucigaşi
Veninoşi ca şi unii oameni ce nu cunosc Dumnezeul
Şi nu se mulţumesc cu trezirea inimii lor în răsărituri.
Din şalul nopţii strângător în moarte se ridică toţi zorii
Se-ntind-oase de animale şi prunci adormiţi în apusuri
Se luminează şi tresar bucuroşi toţi cei aflaţi în comă
Bieţii ce-au ascultat cântecele heruvimilor din Rai.
Din Rai se-ntorc fluturi cu suflete pline de iertarea păcatelor
Asemeni celor ce se ridică din aşternuturi dimineaţa
Ologi şi orbi atinşi de lumina stelelor sparte în nopţi
Căzute peste ei în valuri de lumină de-argint vindecător.
Nu ştim nici azi de unde şi pentru ce, suntem salvaţi,
Din moarte şi insomniile ce bântuie cugetele obosite
Întinatele minţi ce-ajung-trist la judecăţi de nebuni îndrăciţi
Ce-şi îngenunchează părinţii şi copilaşii până la moarte.
Din pulberea Pământului se ridică noi începuturi
Mâini frânte în accidente şi pântece de femei sterpe
Oase şi cărnuri ce au căzut în resemnare şi beznă
Trupuri cu care Dumnezeu face minuni în orice zi.
Din întunericul Pământului se ridică toţi morţii
Sunt legaţi de tainic de lumina Soarelui şi-a Lunii
Sunt prefăcuţi spre bucuria celor rămaşi pe Pământ
În raze de lumină ce se strecoară în odăi şi aşternuturi.
Uneori foşnetul frunzelor au sunetul viorilor şi-a chitărilor
Mângâietoare sunt pentru inimile celor orfani şi văduvi
Sparg întunericul cu glasurile furate din cei pierduţi
Pentru alinarea dorurilor grele strigătoare la Lună.
Din bezna frunţilor de munţi se ridică tot cerul
Aprins în micşunele culese de heruvimi şi păsări
Steluţe ce se joacă şi muşcă din norii bătrâni
Pentru înălţarea ochilor de muritori ce-au uitat s-adoarmă.
Din beciurile Pământului şi vremuri câinoase
Se-aprind toporaşi şi copilaşi însetaţi de ploi
Bucuroşi se ridică în mâinile unor creştini trimişi
Pentru salvarea lor din călcâiul secetos al Destinului.
Din vremuri câinoase se-aprinde zâmbitor Soarele
Atunci când deznădăjduirea prinde rădăcină în inimi
Şi taie din sânge toată durerea omului încercat
Trecut prin ciurul Domnului Iertător de cele rele.
Din gura Pământului se ridică toţi cei amărâţi
Trupuri îngheţate şi pline de zăpezi albastre şi negre
Adevăraţi cuceritori face Domnul din ei şi întuneric
Luminători ce vor lăuda bunătatea Domnului peste tot.
Din pivniţele Pământului se ridică suflete îngenuncheate
Luminoase mâini şi cugete atinse de Duhul Sfânt
Povestitorii propriilor dureri şi căderi în furia apelor
Ce-au fost salvaţi de scara Celui ce lasă noaptea să cadă.
Din întunericul Pământului se ridică azi, Viaţa,
Ziditorul preaputernic a Timpului şi-a omenirii flămânde
Flămânde de nefolositoare lucruri ce pun în umbră strălucirea
Celui nemuritor şi dătător de Iubire prin tot ce există frumos.
Atât de fragedă e Viaţa! Atât de plină şi dulce o simt! O ţin
ca pe-un copil în Copilul din mine,
Ce se vrea născut sănătos, şi pus la sânul mamei de Domnul.
Atât de fragedă e Viaţa! Atât de speriată o simt acum! Nu se
vrea sfârşită în inimile oamenilor plânşi!
Nu se vrea stinsă în singurătatea celor ce se frământă
În beciuri de pământ cu vreme câinoasă lipsită de lumină!
Atât de fragedă e Viaţa... am rămas făr' de cuvinte.

poezie de Adelina Cojocaru (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Votează! | Copiază!