Lacrimi româneşti...

Ţara mea cu piept de dor,
Scăldată în lacrimi de izvor,
Mama, tuturor românilor...
Te-ai zbătut ca timpu-în viaţă
Şi-acum eşti din nou în ceaţă.

Copiii buni îţi fug din ţară,
Nu mai vor viaţă amară,
Familia îşi pierde statutul,
Libertatea îşi strâmbă gândul...
Orfanii plâng, după părinţi,
Înotând printre gunoaie,
Mâncând ce aruncă alţii
Dormind sub covor de ploaie.

Dacă fii cei de-afară...
Nu ţi-ar fi fardat faţada
Ruină erai, Mamă Ţară!
Cu toţi hoţii la grămadă,
Ciorile cântând belşugul,
Ciocârlia pierzând drumul.

Rânduielile-s neclare...
Vorbă multă, fapte rare,
Legile constrâng săracii,
Nu ating nicicum bogaţii,
Cârmuirea-i derutată,
Bogăţia ţi-e luată,
Limba sfântă românească
E harem de limbi străine...
Dracu ştie s-o vorbească.

În scurt timp uităm de nume,
Ce am fost, ce suntem
şi ce viitor rămâne?
O ţară săracă, văduvită de renume
Şi mândrie românească,
Unde-i viţa strămosească?
Ce-ai fost, şi ce eşti române?

poezie de Valeria Mahok (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!