Ion, intelectualul satului

Eu nu beau cu orişicine
Ce vă spun, nu-i o butadă
Şi, gândindu-mă mai bine,
Poate deveni baladă.

Obiceiul ăsta ţine
De mai mult de o decadă,
Şi-i un lucru bun în sine,
Căci pe mulţi face să creadă

Că-s în facultăţi depline
De-mi vin glumele-n cascadă
(Cu perdea, cum se cuvine,
Mă feresc de orice sfadă).

Poate spune orişicine
Că, de-o lungă perioadă,
Am privirile senine
(Ochii limpezi stau dovadă).

Dar de unde, oare, vine
Abstinenţa de faţadă?
Păi, de la pahare pline
Golite-ntr-o escapadă

Când i-am spus - cu ce suspine! -
Unuia, vecin de-ogradă,
Că-mi plac unele vecine
Şi le mai arunc ocheadă,

Ba chiar le aduc la mine
Şi le fac în pat să-mi cadă
După ce, cu gesturi fine
Şi cu vechea mea tiradă

Ce-i menită să le-aline,
Le scot părul din broboadă,
Le ating vreo rotunjime,
Şi-apoi trec de baricadă.

Nu s-a mai putut abţine
Şi mi-a tras o bastonadă
De-am uitat, la paţachine,
Să le pun de-o serenadă.

Am trecut prin caudine,
Fără urmă de tăgadă,
Şi-aţi văzut cu toţii cine
De prostii mi-a dat tămadă.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!