Efect întârziat
când întâlnesc păsările
aflu că sunt alta
ochii-mi devin încet încet rotunzi de pasăre
limba-mi alunecă spre triluri ce mă urmează
mai aplecată ieri coloana
își îndreaptă vertebrele și le orânduiește
ca pe inele timpul într-un trunchi de copac
cu ramuri-brațe pe care se așază
nenumărate frunze-păsări
și o tandrețe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz
când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării și mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă
de aici încolo despre ce-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce miroase a ceară
nu mă întristez
sunt posesoarea aripilor crescute lângă subrațele scorburilor
încât merită să ascult bucuria păsărilor
când văd soarele răsărind
în fiecare dimineață am să le urmăresc suișul
până-mi vor dispărea din vedere în spatele vreunui nor
acolo și-au avut pregătit pentru întoarcere cuibul
în toamna ce-mi pare prea grăbită acum peste umbrele gri
și totuși
mi-aș mai îndrepta o dată spatele și aripile închipuite
pentru o campanie de zbor
să văd ce se întâmplă
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păsări
- poezii despre zbor
- poezii despre copaci
- poezii despre aripi
- poezii despre vorbire
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.