* * *
mereu am o îndoială
aşa
ca o urmă de zâmbet
pe faţă de clovn
când
vântul urlă prin crânguri
scrijelind piatra
eu strig
să vină cineva
să despartă stihia de om
omul de câinele vânt
să vină oarecine
gura de lup
stihia în sine
să îi despartă pe cei născuţi
pentru a fi
lumini sau umbre
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.