Frunză pe un prag de toamnă

Mi-a picat pe prag o frunză
Tremurândă şi rebelă,
Ce-şi trăise, parcă, viaţa,
Într-o lume paralelă.

Nu ştia că vine toamna,
Nici de timpu-i limitat,
Şi credea că-n lumea asta
Totul e de-aplaudat.

Nici de iarnă n-auzise,
Ori de gerul cel cumplit
Care-o însoţeşte. Oare,
Ce şi-o fi închipuit?

Că rămâne veşnic verde,
Fremătând în adiere,
Că o fi nemuritoare
Când în juru-i totul piere?

Am luat-o, cu tristeţe
Şi, văzând-o mai aparte,
Am ferit-o de necazuri
Aşternând-o într-o carte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!