Calul alb
Cu încăpățânare, îi rezist,
acestei lumi mizere, insipide,
magnoliile verii au murit,
statuile din parcuri sunt lichide.
ce încăpățânare să te cred,
atunci când îmi spui că n-avem vârstă
e visul nostru ca un tren ce-l pierd
și iarna asta pare cea mai tristă
ce încăpățânare să fiu viu
când ei mă condamnaseră la moarte,
dar tu știai că totuși am să viu
pe calul alb al zilei, să ne poarte.
poezie de Mihai Duțescu din Samuraiul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Duțescu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre încăpățânare
- poezii despre vârstă
- poezii despre visare
- poezii despre vară
- poezii despre tristețe
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre sculptură
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.