Corabia
Cu înserarea pe spate,
mă duc la mare să mă fac
corabie
ca un pelerin, străbat pe jos câmpiile
și munții, trec în genunchi
prin nisipuri ca să-mi îndeplinesc
visul dintotdeauna: să fiu corabie,
să plutesc și să mă bată furtunile,
să se așeze soarele în pânzele mele
ca un albatros obosit,
să dănțuiască delfinii în juru-mi.
cu înserarea pe spate
mă apropii de această privire lichidă
a mării
și nu știu, măcar, ce voi face
dacă înecații vor ieși din valuri
și vor vrea să-i iau pe punte,
ce voi face eu singur,
Eu, o biată corabie.
poezie de Mihai Duțescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre marină
- poezii despre visare
- poezii despre seară
- poezii despre pelerinaj
- poezii despre nisip
- poezii despre munți
- poezii despre delfini
- poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.