Nu cer prea mult

Dacă mi-aţi da un răsărit, aş recrea speranţa,
Şi poate chiar aş reuşi să v-alung aroganţa.
O nouă dimineaţă are-un intreg potenţial,
De voi depinde să atingeţi măcar un ideal!

Un zbor de cocori aruncaţi-mi pe cer, într-o doară
Şi-am să vă preschimb iarna din suflet în primăvară
Gheaţa urii, perfidiei, ţurţurii deznădejdii
Le-oi topi eu cu inima, v-oi feri de primejdii!

Un lan de spice să-mi mai daţi, s-avem pâine pe masă,
Pentru voi să pot reînvia vara cea frumoasă,
Macii de foc v-or aminti de pârjolul iubirii,
Iar pomul copt v-o oferi poamele nemuririi!

O frunză ce-a fost verde-odat' să-mi daţi, să v-o fac toamnă,
Să beţi vin sfânt şi curat ce la adevăr vă-ndeamnă,
S-aveţi belşug şi spor; şi să nu uitaţi semnul crucii,
Ploaia purificatoare să vă boteze pruncii!

Nu cer prea mult – un fulg de nea, să reinventăm iarna
Să-i redăm bradului lumina, copiilor larma;
Albul pur, scânteietor, peste fire să domnească,
Sărbătorile ne fie cu graţie cerească!

Şi când vă veţi simţi bătrâni, secătuiţi de viaţă,
Prea înţelepţi să mai aveţi nevoie de povaţă,
Dar fără timp, fără speranţe, fără scop, nici nume,
Daţi-mi un zâmbet de copil, şi-oi crea altă lume!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!