Lumea nu se îngrămădește decât în jurul vânzătorilor de iluzii.
Emil Cioran în Eseuri
Adăugat de Moca Madalina
Votează! | Copiază!
Cartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Vezi citate despre comerț
1 Vlad82 [din public] a spus pe 1 martie 2011: |
| Cam da. A se consulta si Gustave le Bon - "Psihologia multimilor" |
2 daniel stanciu [din public] a spus pe 1 martie 2011: |
| Daca iti plac turmele de oameni (segmentele de consumatori) vinde iluzii. Daca preferi contacte (sau contracte) cu oameni exigenti si liberi, care nu agreeaza multimile, fa negot cu adevarul. Iar daca vrei sa fii absolut singur, fii sincer si recunoaste ca nu ai nimic de vandut. |
3 Silvia Velea [utilizator înregistrat] a spus pe 1 martie 2011: |
| Cei cărora le plac turmele de oameni au un sortiment mai variat de iluzii de vânzare. Cei care preferă un cerc restrâns de oameni "exigenți și liberi" fac negoț nu cu adevărul, ci cu iluziile cunoașterii (adevărului). Ca să vinzi ceva trebuie să posezi acel ceva (adică să fii sigur de el), iar un om sigur de adevăr, care mai are și abilitatea de a scoate ceva profitabil din asta (prin definiția negoțului), dacă nu e un ignorant satisfăcut de el însuși, atunci ar fi cea mai mare revelație de la Socrate încoace. Fiindcă nici măcar filosoful antic nu pretinde că munca sa de limpezire a concepțiilor ar duce la aflarea unui adevăr indubitabil, ci la permanenta repunere în discuție și sub reflecție a răspunsurilor găsite la un moment dat. Cei care se cred (și vor să fie!) "absolut singuri" se află deja în iluzie, fiindcă, dacă-i dai crezare lui Heidegger, solitudinea și izolarea nu sunt decât moduri derivate și secundare ale apartenenței comune la lume. Poți cel mult să recunoști că nu ai iluzii de vânzare pentru ceilalți, dar asta nu te poate opri să ți le vinzi ție însuți. |
4 daniel s [din public] a spus pe 1 martie 2011: |
| 1) au o gama (nu un sortiment). Nu mi-e clar care e diferenta intre ce am spus eu si ce sustineti dvs. Impresia mea e ca reformulati ideea mea. 2) din ce spuneti dvs. reiese ca orice produs al mintii e iluzie a cunoasterii. Iata un prim "adevar"! Exista si certitudini in viata asta: ca vei muri, ca a existat un om numit Socrate care spunea diverse lucruri interesante, ca azi ninge afara si ca ninsoarea are o anumita cauza etc. Apoi, adevarurile de care vorbiti dvs. sunt acele "adevaruri ultime" ale filosofiei. Acestea au un caracter subiectiv, apartin persoanei care le descopera. "Inteleptul" le poate comunica si altora, care sunt dispusi (sau pregatiti, aici intervine selectia dura) sa le asculte si sa creada in ele. Face negot e un fel de a spune (n-am vrut sa reiau verbul a vinde). Nici o legatura cu ce faceau sofistii din vremea lui Socrate. E un alt gen de comert. Seamana mai degraba cu pactul cu diavolul. Diavolul iti da diverse lucruri, pentru a obtine satisfactii de ordin moral (dracul e cel mai bun moralisti din cati exista)!, nu material. Inteleptul ne ofera adevarurile lui de viata, ca sa ne schimbe in ceea ce crede el ca sunt oamenii buni. E si asta o satisfactie si ceea ce face inteleptul este un fel de negustorie. 3) in privinta singuratatii, alti filosofi pretind ca dincolo de socialitatea noastra multicolora si zgomotoasa ramanem absolut singuri. Sunt niveluri ale singuratatii de care nu vreti sa tineti cont. Daca recunosti ca nu ai nimic important de spus, ceilalti te vor ocoli in numele adevarurilor in care cred (sau a iluziilor). Obtii o singuratate confortabila (in sensul uzual al termenului), prin lipsa suporterilor si a detractorilor. |
5 Silvia Velea [utilizator înregistrat] a spus pe 1 martie 2011: |
| 1. Da, gamă, am greșit eu. Când ai mâncarea pe foc, mai scrii și la repezeală. Și da, am completat ideea ta, ca să subliniez că toată lumea "vinde" (cu nuanțele de rigoare), de la punctul 1 până la punctul 3. 2. E vina mea că n-am înțeles din comentariul tău că oamenii "liberi și exigenți" la care te-ai referit fac schimb de adevăruri de genul menționat, adică: "vom muri cândva", "azi ninge afară din cauză că..." etc. Dacă pricepeam, nu mai băteam atât de departe cu gândul. Dar cum te știu un om inteligent, care nu discută truisme, mi-am permis să sar niște paliere. 3. Rămân de partea lui Heidegger, tocmai fiindcă am experimentat diverse niveluri ale singurătății (dintre care cel expus de tine este destul de superficial). Ar fi ceva ca oamenii să fie atrași de tine numai când ai ceva "important" de spus, din păcate atracția funcționează și la vibrații (mentale) mai joase, iar dacă tu nu îi vrei, ei te vor. Și apoi (așa, pentru frumusețea exemplului), a se (re)vedea cazul paradoxal al lui Spirache Necșulescu, pe care onestitatea în loc să-l scoată, l-a băgat în belea. Nu insist, sunt convinsă că l-ai citit și l-ai înțeles pe Heidegger, unde nu se mai pune problema întâlnirii cu celălalt: suntem sub influența "celuilalt" chiar și atunci când vrem să luăm "distanță" față de el. |
6 daniel stanciu [din public] a spus pe 1 martie 2011: |
| 2) Moartea e marea certitudine in viata noastra. Nu putem bagateliza acest adevar capital. "Iluziile" noastre (chiar si "marile sperante") apar doar in momentul in care uitam ca murim. Moartea da greutate si sens vietii noastre. Ca sa stii sa traiesti, trebuie sa stii ca mori. Deviza serioasa de viatza nu e "carpe diem" (hedonistii vulgari), ci traieste clipa ca si cum ar fi ultima (stoicii). Suntem existente pentru moarte spunea filosoful pe care l-ati invocat la punctul 3). Sa stii care e cauza unui fenomen natural nu e putin lucru (ninsoarea, bunaoara). Traim intr-o epoca ce ne rasfata cu adevaruri servite pe tava de stiinta. Insa au fost timpuri cand oamenii habar n-aveau de legile naturii, dar filosofau sublim (de pilda, Socrate). Daca va referiti la adevarurile pentru om, nu cele obiective ale stiintei (care este indiferenta fata de tribulatiile metafizice ale bipedului ce jinduieste dupa adevaruri eterne si imuablile), atunci iesim din sfera certitudinii. Nu avem informatii precise cu privire la om. Omul e un animal rational care ii plac teribil lucrurile irationale. Daca gaseste ceva interesant cu privire la sine (ca nu e un produs social sau o maimuta care a suferit niste mutatii- biologice, nu de domiciliu) are tentatia sa-l nege, din dorinta de a mentine misterul cu privire la sine. Omul este un mister pentru el insusi fiindca asa vrea el, nu fiindca asa este cu adevarat. Animalele n-o fac pe misterioasele. Omul e capturat de mster, cum bine zicea Lucian Blaga. Daca i s-ar spune omului ce e de fapt (ar veni Arhanghelul Gabriel si ar face o declaratie de presa la o ora de maxima audienta), l-ai ucide pe loc. Omul nu suporta adevarul cu privire la sine. Filosofia si religia au aparut din cauza acestei particularitati intelectuale. 2) Chiar daca celalalt (la limita alteritatea absoluta, Dumnezeu) ne insoteste in permanenta, el ramane ireductibil in raport cu noi. Nu exista posibilitatea unei fuziuni perfecte a sufletelor (sau a mintilor) noastre. Din certitudinea ca suntem altfel decat celalalt, se naste sentimentul stranietatii si al singuratatii. Apoi daca celalalt e o oglinda a mea si eu sunt o oglinda a lui. Celalalt imi captureaza o parte din mine si se defineste pe sine prin raportare la mine. Eu sunt dedublat prin intalnirea cu altul. Exista un eu pentru mine si un eu pentru altul. Celalalt imi altereaza identitatea. In prezenta lui devin altul decat eram inainte. Ca atare ma instrainez in raport cu mine. Singuratatea pare pe fondul acestei alienari generate de intalnirea cu celalalt. |
7 Silvia Velea [utilizator înregistrat] a spus pe 1 martie 2011: |
| 2. Faptul că vom muri este un truism (ca să scoatem din discuție primul tău exemplu), deci simpla afirmație a faptului că vom muri mi se pare pierdere de vreme. Moartea însă, ca fenomen, ca semnificație, ca perspectivă din care poate fi (re)considerată viața este importantă și nu poate fi bagatelizată. Moartea este singurul lucru care îmi este absolut propriu, iar angoasa în fața morții este chiar "angoasa în fața celei mai personale, absolute și de nedepășit posibilități de a fi". Din păcate, tocmai discuțiile despre moarte transformă moartea în "accident", într-un eveniment care survine în mod public, împiedică angoasa să apară, și astfel devin indiferent la ceea ce îmi este cel mai propriu, cu prețul pierderii de sine. Îi dau dreptate lui Jim Morrison când spune că moartea e o spaimă rămasă celor vii. Nu contest adevărurile științei, deși adeseori cred că am acceptat să joace pentru noi rolul cârjelor din autoportretul lui Dali. Cât despre mister, depinde cum îl abordezi, ca pe un lucru care se cere înțeles sau ca pe unul care se cere trăit. Eu, ca proaspătă mămică (și ca persoană cu un bagaj decent de cunoștințe științifice), care nu s-a desprins fizic complet (nu afectiv) de copilul ei, încă... mă mai mir. |
8 marian panait [din public] a spus pe 1 iulie 2013: |
| Cred ca EMCioran prin acest citat viza in primul rand crestinismul.Oamenii nu-si accepta neantul si dorinta de perpetuare in eternitate determina oamenii sa cumpere iluzii.In privinta adevarului cred ca avea dreptate C.NOICA cand spunea ca oamenii nu afla mari adevaruri ci se mai dumiresc si ei putin de lumea in care traiesc. |