Amintiri în derivă

Prin straturile memoriei, într-o derivă a continentelor,
amintirile prin tumultul lor iradiază vehement,
migrează rătăcite, se-ascund,
cad şi se ridică, se şterg de praf,
vin şi se recompun, dincolo de viaţa însăşi.
Faldurile lor se leagănă.
Te răscolesc, te blochează.
Flăcările lor te pârjolesc.
Un scârţâit de cretă pe o tablă
îţi şterge zâmbetul.
Un tărâm tropical se află
sub nivelul oceanului.
Opreşti sângerarea,
cu muzica te pansezi.

În urmă cu mult timp, acolo, a mai fost ceva,
ceva care a dispărut pentru totdeauna.
Atingerea pământului.
O lume stranie!
Timp şi viaţă, viaţă şi timp,
în lumină priveşti
un continent scufundat...

Ierţi, uiţi, înseninat priveşti înainte.
Eliberat, prin adieri de cuvânt,
surâzi şi simţi cum
şoapte calde te invadează,
iar starea de fericire te mângâie.
Şi-acum, îţi trăieşti viaţa?

19 mai 2018

poezie de Irina Lucia Mihalca (19 mai 2018)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Votează! | Copiază!