Radioul

Velele devenind tot mai mici în vâltoarea vântului
sunt tot ce reţine memoria din acea zi.
Parfumul pinilor şi tăcerea
vor alina rana
făcută de navigatorul care se-îndepărtează –
sclipirea fulgurantă-a lipanului în râu,- a dumbrăvencii în aer.
O, femeie rămasă fără mângâiere,
ascultă recviemul vântului.

Potirul de aur este gol,
soarele-a devenit o rufă
la gâtul unei femei de vârstă mijlocie,
care tuşeşte fără contenire –
amintirea verii-n care el a plecat o întristează...
atunci ea avea aur la mâini şi în pântece.
O, femeie cu priviri pierdute,
ascultă cântecul orbului.

Se întunecă; închide ferestrele –
fă-ţi flaut din trestia zilei de ieri,
dar nu deschide, oricât ţi s-ar bate-n uşă:
ei strigă, dar n-au nimic de spus.
Culege ciclame, ace de pin,
nuferi şi anemone din apele mării.
O, femeie cu mintea răvăşită,
ascultă, trec duhurile apelor...

poezie de Giorgos Seferis din Sturzul, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!