Ignatul
Ce foloseşte idolului jertfa? Că nici
Nu mănâncă, nici nu miroase(...)
(Înţelepciunea lui Iisus Sinah 30:19)
Ninge cu îngeri. E Crăciunul!
Se-ascut la tocilar cuţite,
Presimte-n cocină grăsunul
Sau moartea vine pe nepregătite?
Din om se-ncruntă asasinul,
Râtane, ăsta-ţi fu norocul,
De mii de ani ţi-i scris destinul...
Pentru pomană se aţâţă focul
Dar a ucide este crunt păcat
Şi mai ales atunci când Pruncul
Din ieslea sfântă ni s-a arătat
Şi-a creştinat cu mir Pământul.
Conspiră gând de tochitură
Niciunde nu-şi găseşte locul
C-un ultim grohăit de ură
Stăpânul îşi huleşte: Porcul!!!
parodie de Constantin Ardeleanu, după Lică Pavel
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.