Măcar rămâi
Măcar păstrează-n taină, adevărul.
Nepământean... și încă nenuntit,
E singurul ce știe despre mărul
Și șarpele... ce ți l-a oferit.
Iertările-s mereu... seducătoare,
Metafore... ascunse într-un vers
Ce caută sclipiri... nepieritoare
Și-un epitet, ce nu poate fi șters.
Măcar rămâi, tăcere sau uitare,
Ispita dulce-a nopților de vis,
Incandescentă ca o provocare
În care totul, totul, e permis.
Atinge-mă ușor și mă stârnește
Cu trupul tău felin și-nflăcărat
Când fulgeră afară și trăznește,
Mă scapă de minciună și păcat.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șerpi
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre seducție
- poezii despre poezie
- poezii despre noapte
- poezii despre minciună
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.