Vas curat

Iacov. 3,2:3,4-16
2Împ. 4,0-41

Iacov vorbeşte de-o limbă
Ce-aruncă otrava morţii,
Aşa-i până nu se schimbă
Inima, şi, ştim cu toţii

Că din "visteria" ei
Se împrăştie ca un râu
Vorbele fără temei
Şi nu le poţi pune frâu.

Mulţi pretind că-s credincioşi
Dar nu vezi la ei schimbare,
Sunt la fel de păcătoşi
Şi ne-ntrebăm de ce oare...

Este clar că Duhul Sfânt
N-a fost lăsat să lucreze
În vasul lor de pământ,
Căci ştiu doar să-L întristeze...

Îl alungă şi nu vor
Să asculte al Său îndemn
Şi-apoi ne mirăm că mor
Aşa simplu şi nedemn!

Viaţa lor arată clar
Absenţa harului Sfânt
Şi că, au un crez neclar
Între ceruri şi pământ!

Îşi făuresc bunăstarea
Parcă-aici ar fi eterni,
Şi nu-i deranjează starea
Plină de idoli moderni,

Acceptă un trai abil
În perspectiva lumească
Şi Duhul, un loc stabil,
Nu poate-n ei să-Şi zidească.

Nu poţi merge drept când pasul
Nu-i de El călăuzit,
Nici nu poţi trăi când "vasul"
Nu ţi-e de El curăţit!

Nu poţi merge drept şi bine
Cât timp încă urmăreşti
Împlinirea ta de sine
Şi nu lupţi să te goleşti

Zilnic, de sinele tău,
Urmărind să împlineşti
Ce scrie-n Cuvântul Său,
Ca-n urma Lui să păşeşti!

Când în sufleteasca-ţi oală
Pui "verdeaţă" otrăvită,
Suferinţă ai şi boală
Şi-o viaţă nefericită.

Şi nu poţi scăpa de boala
Care sufletu-ţi frământă,
Dacă-ţi este plină oala
De "verdeaţă" otrăvită.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Adelina Lazaroiu
Votează! | Copiază!