Cafea
Îți sorb iubirea-n picuri cafenii,
Din ceașca pictată-n roșu-mac,
Prin aburii cafelei cu iz de poezii,
Îți savurez privirea de caimac.
Șuvițe crețe din părul despletit,
Se scurg pe umerii de catifea,
Dulce și amăruie, te-am sorbit,
Ca pe o picătură aromată de cafea.
În zațul negru de pe fundul cănii,
Surâsu-ți văd și părul despletit,
La glezna ta smerit eu fac mătănii,
Jurând pe veci să îți rămân iubit.
poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.