Bunicule, să nu plângi!
Au venit ca să-și revadă
În concediu, astă vară,
Copilul rămas în grijă
La bunicul de la țară.
Bătrânul s-a-îmbolnăvit,
Respiră din greu, strănută,
S-a forțat când a tușit
Și s-a murdărit de spută.
Părinții nu s-au grăbit,
Parc-au amuțit în glas,
S-au sucit, s-au învârtit,
Au strâmbat ușor din nas.
Copilul sări îndată
Cu privirea blândă, tristă,
Îi mângâie fruntea toată
Și îl șterge c-o batistă:
-Bunicule, să nu plângi,
Îți aduc puțină apă,
Inima de milă-mi frângi,
Tu îmi ești mamă și tată!
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.