Nu este ruşinos să te prăbuşeşti în durere

De la începutul vieţii cu stângul am pornit
Un mieluşel de lapte, pe râsul ierbii crude,
În care bucuria încet încet se pierde
Dacă în ochi şi-n suflet nu ai pe Duhul Sfânt.

Crescând în stânci şi floare am plâns la pieptul Evei
Cu limba păcătoasă, şi-un ochi atins de rău
În care îndoiala şi răutatea scurmă
Lumina şi un Soare - Veşnic Dumnezeu.

Între Pământ şi Cer o ramură cu floare
Un OM matur zâmbind, la tot ce e frumos,
Un fals creştin ce-ndură vântul disperării
Să prindă-n firea lui, o mare de plăceri.

Prin zori şi ciute frânte un călător am fost
Un graur cântător, de dragoste şi pace,
Un botezat pierdut prin valurile vieţii
Ce-şi căuta Iubirea in lumea desfrânată.

Doream să fiu un înger în jungla cu maimuţe,
Un suflet iubitor, de lume şi cu lume,
În care adevărul era doar o minciună
În funcţie de modă, şi toane de plăceri.

Doream să am mulţi plozi să bucur Dumnezeul
În care nu eram, si nici n-am fost vreodată,
Dar am crezut în El şi-n astă lume crudă
Ce mi-a adus necazuri, şi boli fără de leac.

Nu am ştiut de Toamne cu închinări spre Tatăl
Nu am ştiut de El, decât de ochi lumii,
Mi-am pus pe piept doar lacrimi şi casa la vedere
În timp ce cordul meu, bătea atât de gol.

Nu am ştiut de Veri cu bucurii în Tatăl
În care păcătoşii, au stat mâncaţi de viermi,
Au căutat plăcerea în lucruri şi în cărnuri
Cu rele judecăţi şi-un "Eu" cât roata morii.

Nu am ştiut de Ierni cu fericirea-n Tatăl
Am rătăcit în lume, după averi şi bani,
Mi-am luat din ea toţi spinii şi biciurile surde
Iubind toţi orbii şi ciungii, la un loc.

Am fost un câine mort, în Primăveri cu Soare,
Un păcătos rănit, intrat în coma dulce,
În obiceiuri multe ce mi-au brăzdat puterea
Şi slava pentru Tatăl, ce m-a născut din El.

Nu am ştiut de Cerul ce mă îmbracă azi
Nu am ştiut de Lună, şi de Hristosul Bun,
Am strâns la piept maimuţe cu opt obraji şi inimi
Înfierbântate-n sânge, otrăvitor şi fals.

Nu am ştiut că răul mă poate îndrepta
Nu am ştiut că unii sunt lecţii pentru mine,
Adevăraţi profesori în a mă şlefui amar
Să sting din mine, neliniştea şi ura.

Să nu cad în ridicol şi-n dragostea deşartă
În gura frumuseţii, ce suge şi te seacă,
În plictiseala minţii ce cască şi adoarme
Lipsită de mierea cugetării, ce-aduce demnitate.

Nu am ştiut că-n Domnul este bucuria
Am căutat în mine, şi-n lumea trecătoare,
Am ascultat nebunii ce-au fost maimuţe fine
Duplicitare specii, ce te frământă-n stări o mie.

Nu am ştiut că suntem doar minciună
Deghizându-ne cu smerenie, dar nu smeriţi,
Vorbitori de Iubire dar respirând doar întuneric,
Ascunzându-ne, chiar faţă de noi înşine.

Nu am ştiut că smerenia coboară doar în bunii
Iar blândeţea te-ngenunchează în Tatăl,
Crescându-mi în inimă rădăcina Iertării şi-a Bucuriei
Ce-mi inundă toată fiinţa, în Pace, Răbdare, şi iubirea Hristosului.

Nu este ruşinos să te prăbuşeşti în durere
Ruşinos este să te prăbuşeşti în plăcerile maimuţelor
Cu minţile şi inimile ocupate de Duhul făţărniciei
Trimis de Mamona, căpetenia Întunericului şi a Minciunii.

Nu este ruşinos să te prăbuşeşti cu Hristosul în tine
Stăpânirea Lui dă glorie, Mamona dă sclavie şi ruşine!

It is not ashamed to crash into pain.

poezie de Adelina Cojocaru (30 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Votează! | Copiază!