Într-o lume mult prea largă
te simt de parcă ai fi un țipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două șoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tușă de întuneric
te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
și disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâșiere
de o haită flămândă de pui de lup
pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer și stele
ca și cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre întuneric
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre religie
- poezii despre pictură
- poezii despre pedeapsa cu moartea
- poezii despre ochi
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.