Andilandi

Ruinele planetei se destramă,
Abisuri se deschid, înfometate,
Un ochi se-nchide peste-un ciob de teamă
Şi-un altul se închide în cetate.

Cu braţe retezate, strângem cerul
Ologi, ne plângem paşii, prinşi în lavă;
Ne-ameninţă, cu arma grănicerul
La un hotar, trăgând în vena cavă.

Ne mistuie un foc, (din Iad coboară).
Şi din cenuşa viselor trădate
Răsare o Măiastră primăvară
C-un cântec răstignit pe jumătate.

O zână din Tărâmul de himere
O "Phoenix" izolată-n sihăstrie
Renaşte din-ntr-un strigăt de durere,
Lumini celeste-i ning pe pirostrie.

De dincolo de lume, trilu-şi cerne
Ne luminează-o pană, cât un soare;
Un orb îşi pierde nopţile eterne
Când ea-şi ucide propria dogoare.

Îşi poartă Andilandi-n veci, blestemul
(Dar, merele de aur îi sunt hrană).
Lumina ei ne-învăluie totemul
Şi cântă-n noi, cu glasu-i de soprană.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!