Rock
mama țipă
să-mi iau cheia
cheia mea nu are niciun lacăt
ce dacă
lacătul tatei a ajuns pe fundul sticlei care
cuantic mușcă din vin
vinul
liturgic îmi cântă
să nu mă întorc
femeia
un fel de lumină-rană
îmi șterge cu sânii orice încotro...
în lemnul chitarei subțire revolta-i uitată
urechea lesne devine teasc și mormânt
toți nervii mei emigrează, intermitente coloane de refugiați
pustiul rămas lățește ecoul țipătului mamei
da, o am, încetează, iată cheia, ia-o înapoi și așa
bălăngăne ca un mușchi în plus, ca un nod și ce?!
rugina crucii tale e unica pâine?
tată, tu nu zici nimic?...
singuri mai suntem!...
icnetul pietrelor sub tălpi nu-i a supunere, ci doar
fals prohod identic primului scâncet
femeia crezută a mea deja este mamă
mama crezută a mea demult e-un sunet prea-nalt
doar Tu, Doamne, Tu mi-ai mai rămas
lacătul
și stropul de vin
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mamă
- poezii despre tată
- poezii despre vin
- poezii despre urechi
- poezii despre uitare
- poezii despre sâni
- poezii despre sunet
- poezii despre rock
- poezii despre pâine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.