Toamna-n odaie
Toamna-n suflet se cufundă-n
Roșu-aprins îmbătător,
Izvoare din cer inundă,
Dor de tine arzător.
Pe la geam stropii râzând
Caută muza cea vioaie,
Care-n colțuri lunecând,
Se pitește prin odaie.
Rând pe rând lumini se sting,
În sat glasuri amuțesc
Prin jilav pustiu bocind,
Frunze verdele cerșesc.
Răsfoind antic poem,
Focu-n sobă ascult
Plictisit de joc boem,
Un cânt nibelung.
Și adorm la sobă stând
Cu a focului nălucă,
Toamna albastru picurând,
Pe aripi de ploi apucă.
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.