Manuscrisele de la marea lume moartă

Din jurnalul unei tipe necunoscute
am scos taina: cum să colorăm iarba iarna.
Am senzaţia că v-am mai spus asta.
Continui să cred, că sfârşitul lumii a fost anul trecut
iar acum orbecăim într-o pungă de timp,
căutând altă lumină şi alt întuneric.
Noi rătăceam resemnaţi, intrările din noi.
Uneori, femeia erai chiar tu,
alteori erai doar o imagine, cu aceleaşi detalii.
Întunericul meticulos păşea în urma noastră,
ca un fachir pe cioburi de amfore demodate.
Pierzând simţul tactil,
o vreme pipăibilă şi bună
se scurgea, printre veşnicii înnoptate.
Din câte ştiu, n-aveau nici lună!
Aş fi putut să mă ridic şi să plec,
recunoscându-i lui Dumnezeu
zilele pline de bârfe şi minciuni...
dar afară e-o bătaie cu manuscrise
şi poemele grele făceau pagube mari,
în rândul poeţilor noştri buni,

dar departe de bunele edituri!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!