Întreb...

Pentru-n petic de pădure primii în cap o secure,
Pentru-un petic de negreaţă rămăsei cu mintea-n ceaţă.
Te-ntreb, Doamne, ce-am greşit de-aşa pedeapsă-am primit?
Întreb soarele şi luna ce-mi mai pregăteşte runa?
Nimeni nu-mi poate răspunde, nici măcar prin microunde,
Degeaba sunt conectat, n-am acoperire-n sat.
Numai mândra cu jungherul poate dezlega misterul.
Eu privesc spre Răsărit, dar ea e la Asfinţit,
Strig că poate să-mi răspundă, mândra se preface surdă,
Lumină s-o pot vedea: e chipul ei, vocea mea,
De-mpingem timpul îndărăt, ea a uitat şi cum arăt,
Dar.. chipul ei, în văzul meu, dispare, apărând mereu,
Întind o mână s-o ating, toate luminile se sting,
Iar inima-mi duhneşte jar, mândruţa mea n-are habar,
Cel dor nestăvilit mă vrea dorinţa ei, ofranda mea,
Să merg la Creator să cer viaţa-ne plină de mister,
Pentru noi doi, pentru urmaşi, nu dovedim că suntem laşi,
Pe-aceeaşi cale, nemurire, în drumul către mântuire,
Să nu ne putem despărţi de-om reînvia ori muri,
Cum umbră-om nu se despart şi totul, totul îşi împart,
Că amândoi stăm pe un loc cu-aceeaşi vrajbă sau noroc,
Cu-aceeaşi grijă şi speranţă, înfioraţi de eleganţă,
Cu apă, aer, soare, foc, legând ursita de noroc,
Îngemănaţi pe veşnicie ca viaţa spornică să fie,
Ca dăltuiţi într-o figură de heruvim sau creatură.
La final asta se-ntâmplă: să stăm tâmplă lângă tâmplă,
Stelele, noaptea şi luna ne-or veghea întotdeauna!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!