Cer răsturnat peste noi
Au rămas urme prin inima mea,
cuvinte fără de glas
ce au buzele uscate,
iarba crescută frumos
în ochii mei
și pasărea de pe streașină
ce ne cânta în diminețile
când cerul era răsturnat peste noi.
Îți amintești cât de frumoși erau copacii
după ce Dumnezeu își trecea mâna prin ei
și noi ne sărutam goi
sub crengile lor dezmierdate?
Aburul clipelor noastre
era cel mai fierbinte,
ca niște maci
bătând toaca în sânge...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.