Incinerare

Cade jar din gura lumii
şi-i rămân dinţi de cenuşă,
ce pocnesc ca o căpuşă
înţepată-n cornul Lunii.

Doar scheletu-i mai scrâşneşte,
când vreo coastă se revoltă
că plâng stelele sub boltă
de ura ce clocoteşte.

O falangă descărnată
îşi strigă dezaprobarea,
făr-a-şi pune întrebarea
pentru ce-a fost amputată.

Genunchi, iertaţi de artroze,
pot acum să se îndoaie,
lacrimile curg şiroaie,
c-au acumulat nevroze.

Coatele, ieri ascuţite
de-atâta înot prin viaţă,
s-au trezit de dimineaţă
arse, însă rotunjite.

Scăpate de greutate,
tălpile o iau 'nainte,
dar, fiind totul fierbinte,
sunt pe loc pulverizate.

Tigva goală nu mai poate
să conducă lumea arsă.
Totul nu-i decât o farsă
a nimicului din toate...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!