Ecoul verii în suflet
Ca un copil râzgâiat
plânge timpul înscăiat
căci vara în avans e de pripas,
oprindu-se pentru un meritat popas.
Dar ea se va întoarce,
de mână o voi prinde,
firul vieții împreună îl vom toarce
până la fine parcursul vom cuprinde.
Dar până atunci, cu vara trecutului rămân august,
niciodată uitată, nicand fără gust,
ca-n cântecul "aroma gheții fierte"
las inima să-mi cânte mezzo-forte.
Străzi goale, voci îndepărtate, mâini încrucișate,
gustul sărutului de complicitate,
rezolvarea cuvintelor încrucișate
în singurătatea după-amiezelor înnorate,
ascultând ecoul amintirilor plecate...
Bătrâni singuri, uitați, observând de departe
marea ce le vorbește cu patos de stele căzătoare,
de nopți cu țânțari și cântec de greieri,
de scufundări și libertate, muzică și cine cu prieteni,
de serile-ncărcate de emoțiile focurilor de tabără
și-mbătătorul miros de ambră.
Amintirile unei veri ce se termină deja aleargă,
de-a lungul plajelor vieții fac alianțe,
cu repeziciune se răsucesc ca speranțe,
pe o peliculică sub ceru-nstelat viața se proiectează.
Repun valiza precum chitara uitată pe valul de mare,
vara-i în așteptare, speranța lasă mereu aceeași savoare.
Schimbăm scenarii care de fapt aceleași sunt mereu
doar noi decidem culoarea înveșmântată în pereu
ascultând ecoul anotimpurilor precum foșnetul de alizeu.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre muzică
- poezii despre viață
- poezii despre amintiri
- poezii despre țânțari
- poezii despre vorbire
- poezii despre voce
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.