* * *

strâng din dinţi
ca şi cum
aş agonisi această strânsură
.
umblu cu Moartea-n dinţi ca o căţea
ducându-şi puii la adăpost
.
plâng pe ascuns când
calc umbra cerşetorilor
şi nu am un cent în buzunar
să le fi dat
fără să mă vadă trecătorii -
aceştia doar grija mea ar avea-o
.
dracu' fumează fără filtru şi
scrumează
doar pe plămânii mei
pe nările mele îngâmfate
lacome după smogul urbei ambalate lucios
.
mă uit după fuste
şi tivul acestora
(libertăţi cumva)
mă coase înăuntru
bob de sudoare şi
noroc că mai plouă
şi-mi spală pleoapa de închipuite trădări
.
pe masa mea
care stă picior peste picior
ca o soacră modernă
vinul din pahar se mântuie singur
reproşul absenţelor de la liturghii
.
împart cu furnicile firmituri de pâine uscată
şi mă cred Mesia
frângând pâinea şi înmulţind peştii
nu-mi mai dârdâie lăuntric rugăciunile mustind de DĂ-MI
zic doar: prea mi-ai dat...
săru'mâna Doamne, oricine ai fi
oriunde te-ai fi aciuat pe aceste vremi de însingurare
.
lepăd măselele una câte una
fir ariadnei
să nu mă piardă Moartea din ochi
.
citesc cu o foame neînţeleasă orice
până şi ce-a fost în carnea acestei hârtii reciclate – râd
râd, râd şui
râd gâlgâind ca o venă deschisă aiurea
de un şiş ruginit
şi iubesc iubirea altora
.
şi vii tu
.
şi mă bănui
.
mă acuzi chiar
.
că aş fi poet?
.
ai tu curajul să-mi guşti ficatul, rinichii, să-mi lingi inima
când acestea toate te mestecă
aşa cum mestecă
numai cu gingiile
sângerând vernil
bunicii uitaţi prin aziluri?
.
mi-ai da cu var stârvul
ca pe ciumaţi
şi un şut precaut
să nu se ia
în groapa comună a scursurilor
aplauzele tale sunt a sictir
a hârtie igienică
un,, bine că nu ţi se întâmplă ţie,, din ceea ce
scriu despre tine
tu încă mai ai cenţi pe card şi
mântuire vrac
că doar de aia te rogi stereotipic, ce naiba
n-o fi aşa de chior Dumnezeu
să nu ştie taman el... câtă iubire ai investit
la bursă
.
îmi pun cravata pe pielea goală
îmi pun poza predecesorilor mei merituoşi
din punct de vedere politic
impetuoase generaţii ale unui sacrificiu-procent
fiindcă au murit în revoluţii absurde
şi zbier ca un melc
şi mă scutur ca un fluture
şi mă fălesc precum florile din plastic
de dinţii mei impecabil strânşi
pe fusta Morţii care
nu înţelege de ce
îmi este important numele tău
.
mă scap pe mine de frică
bănuind că
dacă ar exista un Dumnezeu
mi-ar bate obrazul
iar eu sunt numai obrazuri
pentru că nu ţi-am dat destulă atenţie
lăsându-te
să mă fumezi
aşa cum numai dracu ştie
şi să scrumeze
în găvanele mele
.
şi tu mă acuzi că-s poet?
.
unde erai când lacrima îmi era placentă?
unde erai când mi-am rupt aţa minţii să aflu
cât sânge să îţi mai dau
ca tu să mesteci molcom fericiri iluzorii?
.
văd cerul o maioneză tăiată
văd scârna ungând palme asudate
dând doar din ce este al altora
văd cruci
multe cruci gratuite
şi numai un suflet reînviind
.
acela
este
stropul de vin
stors din bobiţa viţei nimănui
.
şi dacă ai şti că tu eşti mai mult suflet decât
carne oarbă
şi că ai mai mulţi dinţi decât Moarte
iar m-ai bănui că-s doar
un poet -
inflaţionară poeţime
.
şi dacă ţi-aş şopti
iartă-mă
ce mi-ai ierta mai întâi de orice?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!