Vântul răsucea umbra

Sunt înghiţită de camera largă,
cuvintele se urcă pe pereţi,
rămân ca nişte stalagmite galbene
prin care trece un ecran cu visuri,
unde iluziile poartă mască.
Uşa are o trântire importantă
simţindu-se rănită în tăcerea ei.
Furtuna mea se sparge în cioburi
pe care tot eu le adun, aranjându-le
într-un mod ireversibil.
Caut conturul umbrei mele pierdute
în stropii bucuriei de soare,
trezind un dor dintr-un migdal înflorit
şi tulburând drumul din zare.
Un ochi a îngenuncheat în faţa mea
şi strada s-a spălat curând de oameni.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!