Calea spre lumină
Ți-e dor de-acel albastru care-n noapte,
în lumea fascinantă, ireală,
cu simțuri noi, puternice și apte,
îți colorează visul de vestală.
Cu fața către cer, îți cauți drumul
spre liniștea atât de mult dorită,
iar pleoapele-s perdele pentru fumul
din amintiri ce-au ars și te irită.
Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare,
au ars pe rând, în multe anotimpuri
în care ți-ai ascuns iubirea-n mare
atunci când arca lui trecea prin timpuri
Cu cer senin sau, poate, uragane
de care te-ai ferit și-ai stat deoparte,
lăsând ca valuri mari și turbioane
să-l mâne, singur pe cărări, departe.
În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie
la o uitare-a vieții fără vină
iar calea ta în viitor să fie,
în liniște și pace, spre lumină.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre uragane
- poezii despre simțuri
- poezii despre pace
- poezii despre noapte
- poezii despre nevinovăție
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.