Înfiorări
Vara mea frumoasă sta să-mi plece tristă,
Furișând sub frunze trei petale mov
Ca la leturghii, tânăra măicuță,
Dezlipindu-și greu ochii din ceaslov.
Vara mea frumoasă îmi plângea pe scară,
Asfințea urcând trepte către cer,
Ca o profeție ce dispare-n seară,
Rânduită-n ceața muntelui Tabor.
Mă crezusem munte! O crezusem... vară,
Mi-nmuiase piatra cu trei levănțici;
Movul ei frenetic, răsucit brățară,
Dispărea-ntristând floarea de arnici.
Și-am rămas doar stânca de lângă cetate,
Isihasta mov trei zări s-a făcut,
Voi domni sub ochiul de lumină-n noapte
Până piatra-mi neagră de la început,
Hrisolit, safire, ambre luminoase
Va sădi-mprejurul zidurilor mute,
Ce își vor deschide brațele trunchioase
Spre singurătatea-mi, singura virtute.
poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ochi
- poezii despre munți
- poezii despre început
- poezii despre tristețe
- poezii despre tinerețe
- poezii despre stânci
- poezii despre seară
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.